News Update :
Mai multe liste »
Mai multe Review-uri filme »
Mai multe Trailere »

Cristian Tudor Popescu despre filmul „The Revenant”

duminică, 24 ianuarie 2016

In studiou la Digi 24, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a venit imbracat intr-o haina groasa pentru a vorbi despre filmul favorit la premiul Oscar, „The Revenant”.

A venit in calitate de critic de film si a desfintat filmul lui Alejandro Gonzalez Inarritu si interpretarea actorului Leonardo DiCaprio.


CTP despre Inarritu:
Și după jumătate de oră de film, domnule, am crezut că am un atac cerebral, ceva, nu înțelegeam ce s-a întâmplat cu omul ăsta într-un an de zile, de la „Birdman” până la această telenovelă Animal Planet, Reveneala, pentru că dincolo de detalii, pe care le putem discuta, penibile, e vorba că omul ăsta – nu știu, o fi fumat ceva, prin munți, era frig pe-acolo, o fi consumat mai mult – a pierdut sensul artei cinematografice.

El crede că dacă reproduci o situație reală sau o realitate acribic, până la demență, până la amănunt, o să obții garantat artă.

Nu-l obliga nimeni să facă așa ceva, mai ales că e un om care știe ce e aia artă cinematografică. În „Birdman” sunt bijuterii de așa ceva!










CTP despre Leonardo DiCaprio
Deci, DiCaprio s-a apucat să mănânce ficat de bizon, chiar ficat de bizon, în film, cu sângele șiroindu-i pe față, mai avea un tovarăș la masă, un indian, mănâncă amândoi ficați de bizon, și se târăște jumătate de film, cade prin ape, de pe stânci, se suie în copaci, îl mănâncă urșii...Poate ar trebui să i se dea o medalie de război, domnule! Poate-i o greșeală, nu trebuie Oscar, poate Silver Star, Purple Heart ar trebui să i se dea pentru ce face în filmul ăsta! Nici nu prea joacă, e mut 90 la sută din film și face ceea ce actorii numesc „fizicații” - cățărări, căderi în cap, e mușcat ș.a.m.d. Pentru asta, aproape că ești obligat să-i dai Oscarul. Păi săracu', bietul om, prin câte a trecut pe-acolo, hai domnule, să-i dăm și lui Oscarul!

Aproape că avem o situație formidabilă la Oscar: cei nominalizați pentru rol secundar, actorii, sunt net superiori celor nominalizați la rol principal. Și vă amintesc doar de Christian Bale – vă recomand să vedeți „The Big Short”, unde Christian Bale face un rol extraordinar, e vorba tot de „inspired by true events”, cum scrie acolo, numai că acolo e vorba de criza din 2008, marea bulă speculativă care a aruncat în aer economia mondială, și „Spotlight”, unde se vede o probă superbă de jurnalism cum se făcea acum 15-20 de ani, jurnalism de investigație făcut cu un realism artistic, cinematografic impecabil, nimeni nu se chinuie acolo să rupă cu dinții carne din cel pe care îl investighează, dimpotrivă, realitatea, acolo, este redată cu adevărat cu mijloacele artei cinematografice.
Voi ce parere aveti, sunteti de acord cu CTP?

Vedeti interviul acordat de  Cristian Tudor Popescu la digi24


Sursa: Digi 24
Share this article :

+ comentarii + 2 comentarii

Trimiteți un comentariu

 
Actiune | Animatie | Comedie | Drama | Horror | SF | Thriller
Copyright © 2007 - 2014. Filme, Trailere, Nouatati, Poze si Wallpapere din Filme . All Rights Reserved.
Design Template by panjz-online | Support by creating website